CASA  JUDETEANA  DE  PENSII  HUNEDOARA

330168 DEVA, Bd. DECEBAL bl.A1 parter
Judetul HUNEDOARA

 

BILETE DE TRATAMENT BALNEAR CU SUPORTAREA UNEI CONTRIBUTII INDIVIDUALE
 

D. Categoriile de persoane care pot beneficia de tratament balnear, precum si documentele care dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare.

D.2. Persoanele care beneficiază de tratament balnear cu suportarea unei contribuţii individuale:

D.2.1. Pensionarii sistemului public de pensii

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      actul de identitate (copie);

      talonul de plată a pensiei;

      biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitat, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

D.2.2. Asiguraţii sistemului public de pensii prevăzuţi la art. 6 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice, cu modificările şi completările ulterioare.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      actul de identitate (copie);

       adeverinţă eliberată de angajator sau de entităţile asimilate angajatorului pentru luna în care a fost depusă în condiţiile legii, ultima Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, anterioară celei în care se efectuează repartiţia, care să conţină câştigul brut realizat prevăzut de Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, cu modificările si completările ulterioare, care a constituit baza de calcul a contribuţiei de asigurari sociale şi/sau, după caz, cuantumul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate cuvenite pentru luna respectivă, conform legii, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art.6 alin. (1) pct. I şi II din Legea nr. 263/2010 (în original);

      adeverinţa eliberată de angajator sau de entităţile asimilate angajatorului pentru luna în care a fost depusă în condiţiile legii, ultima Declaraţie privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, anterioară celei în care se efectuează repartiţia, care să conţină cuantumul ajutoarelor lunare, plătite din bugetul de stat, avut în vedere la stabilirea contribuţiei individuale de asigurări sociale, şi/sau, după caz cuantumul indemnizaţiilor de asigurări sociale de sănătate cuvenite pentru luna respectivă, conform legii, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art.6 alin. (1) pct. V din Legea nr. 263/2010 (în original);

      cuponul-mandat poştal sau talonul cont curent pentru indemnizaţia de şomaj, din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art.6 alin. (1) pct. III din Legea nr. 263/2010, care beneficiază de indemnizaţia de şomaj (în original);

      adeverinţă privind calitatea de asigurat pe bază de declaraţie individuală de asigurare sau contract de asigurare socială, din care să rezulte venitul lunar asigurat din luna anterioară celei în care se efectuează repartiţia şi achitarea la zi a contribuţiei de asigurări sociale, în cazul asiguraţilor prevăzuţi la art. 6 alin. (1) pct. IV şi alin. (2) din Legea nr. 263/2010 (în original);

      biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

Notă:

Asiguraţii aflaţi în incapacitate temporară de muncă pe o perioadă mai mare de 90 de zile consecutiv beneficiază de tratament balnear şi de recuperare a capacităţii de muncă, în condiţiile prevăzute în Contractul-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, conform art. 21, alin. (1) din Ordonanţă de urgenţă nr. 158/2005 privind concediile şi indemnizaţiile de asigurări sociale de sănătate, cu modificările şi completările ulterioare.

D.2.3 Copiii minori - beneficiari de pensie de urmaş.

Copiii minori beneficiari de pensie de urmaş pot beneficia de bilet de tratament balnear, numai dacă:

a)   sunt însoţiţi de părinte sau, după caz, de persoana care a fost numită tutore, căreia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul beneficiar de pensie de urmaş şi dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin.2 al Legii 263/2010;

b)   fac dovada că urmează cursurile de zi ale unei instituţii de învăţământ preuniversitar, organizată conform legii;

c)   au vârsta cuprinsă între 6 şi 18 ani, la data începerii sejurului.

Documentele copilului minor se depun odată cu cele ale părintelui sau, după caz, ale persoanei care a fost numit tutore, i-a fost încredinţat sau dat în plasament.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear, copii minori - beneficiari de pensie de urmaş, dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament (se completează de însoţitor în numele copilului);

      actul de identitate al copilului în vârstă de peste 14 ani (copie)

sau certificatul de naştere al copilului în vârstă de până la 14 ani (copie);

      actul de identitate al însoţitorului şi documentul care atestă această calitate (copie);

   adeverinţă din care să rezulte frecventarea învăţământului preuniversitar de zi (în original);

      decizia de pensionare care atestă calitatea de pensionar de urmaş a copilului minor (copie);

     biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

D.2.4. Părintele copilului minor beneficiar de pensie de urmaş, sau, după caz, persoana care a fost numită tutore, căreia i-a fost încredinţat sau dat în plasament copilul beneficiar de pensie de urmaş, dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin.2 al Legii 263/2010

Documentele se depun odată cu cele ale minorului beneficiar de pensie de urmaş.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear, însoţitori ai copilului beneficiar de pensie de urmaş, dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      talon de pensie/alte documente prevăzute la pct D2.2, după caz,

      actul de identitate (copie);

   declaraţia pe proprie răspundere a persoanei care însoţeşte copilul beneficiar de pensie de urmaş, din care să rezulte ca acesta îl va însoţi pe minor la tratament balnear (în original);

    biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

D.2.5. Persoana care însoţeşte pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav, dacă această persoană îndeplineşte condiţiile prevăzute la art. 122 alin.2 al Legii 263/2010

Persoana care însoţeşte pensionarul de invaliditate gradul I şi însoţitorul persoanei cu handicap grav pot beneficia de bilet de tratament balnear numai dacă însoţesc persoanele îndreptăţite la tratament balnear, au vârsta peste 18 ani şi îndeplinesc condiţiile art. 122 alin.2 al Legii 263/2010.

Documentele se depun odată cu cele ale pensionarului de invaliditate gradul I sau ale persoanei încadrate în categoria de handicap grav.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      actul de identitate (copie);

      talon de pensie/alte documente prevăzute la pct. D2.2, după caz,

     certificatul de persoană cu handicap grav, emis de comisia de evaluare a persoanelor adulte cu handicap (copie);

    declaraţia pe proprie răspundere a însoţitorului din care să rezulte că îl va însoţi la tratament balnear pe pensionarul de invaliditate gradul I sau, după caz, pe persoana cu handicap grav;

    biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

D.2.6 Personalul didactic şi didactic auxiliar din învăţământ.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea condiţiilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      actul de identitate (copie);

   adeverinţă din care să rezulte că solicitantul se încadrează în una din funcţiile didactice sau didactice auxiliare prevăzute de Legea nr. 1/2011 educaţiei naţionale (în original);

    biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).

D.2.7. Personalul aflat în raport de serviciu sau raport de muncă cu Casa Naţională de Pensii Publice, casele teritoriale de pensii sau Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă.

Solicitanţii biletelor de tratament balnear dovedesc îndeplinirea criteriilor de acordare a acestora cu următoarele documente:

      cererea de acordare a biletului de tratament;

      actul de identitate (copie);

     adeverinţă din care să rezulte că solicitantul este în raport de serviciu sau raport de muncă cu Casa Naţională de Pensii Publice, casa teritorială de pensii sau Institutul Naţional de Expertiză Medicală şi Recuperare a Capacităţii de Muncă (în original);

    biletul de trimitere - formular cu regim special, unic pentru serviciile medicale de recuperare-reabilitare acordate de către societăţile de turism balnear şi de recuperare, eliberat de către medicul de familie sau medicul de specialitate, aflat în relaţii contractuale cu casele de asigurări de sănătate (copie, cu prezentarea actului original).


F. Alte reglementări

F.1. Biletele eliberate pot fi anulate cu restituirea integrală a contribuţiei în următoarele situaţii:

a) atunci când titularul nu se poate prezenta în staţiunea înscrisă pe bilet la data începerii seriei, din motive familiale (deces, etc.), juridice, calamităţi sau urgenţe medicale atestate cu documente (ale titularului sau membrilor de familie);

b) atunci când din motive personale, se renunţă la bilet, cu anunţarea prealabilă a casei teritoriale de pensii cu cel puţin 10 zile calendaristice înainte de data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament;

c) în situaţia în care, titularul, deşi s-a prezentat în staţiune la data înscrisă pe bilet, nu a fost cazat, prezentând motivaţia scrisă a unităţii prestatoare de servicii balneare sau în caz de refuz a acesteia, un act eliberat de o autoritate locală prin care dovedeşte situaţia respectivă. Aceste cazuri se raportează, în scris, de către casele teritoriale de pensii, la CNPP.

Solicitarea de restituire a contribuţiei poate fi depusă în termen de maxim 90 zile calendaristice de la data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament.

F.2. Contribuţia se restituie parţial beneficiarului, de către casa teritorială de pensii, în cazul în care acesta s-a prezentat în staţiune la data înscrisă pe bilet şi din motive obiective, atestate cu documente (contraindicaţie medicală, o problemă personală ivită în perioada tratamentului sau altele asemenea), nu a beneficiat de servicii pentru întreaga durată a sejurului.

Restituirea contribuţiei în acest caz se face proporţional cu numărul zilelor de sejur neefectuat, dar nu mai mult de 50% din contribuţia achitată şi numai pe baza adeverinţei eliberate de prestatorul de servicii sau, în cazul când acesta refuză nejustificat eliberarea unui astfel de document, pe baza adeverinţei eliberate de autorităţile locale (primării, poliţie etc.).

Solicitarea de restituire a contribuţiei poate fi depusă în termen de maxim 90 zile calendaristice de la data începerii seriei înscrisă în biletul de tratament.

F.3. în cursul unui an calendaristic se poate elibera un singur bilet de tratament balnear aceluiaşi beneficiar, indiferent dacă este cu plata unei contribuţii sau gratuit.

F.4. în situaţia în care numărul locurilor repartizate pentru a fi distribuite gratuit este epuizat, se pot elibera bilete cu plata unei contribuţii individuale şi persoanelor prevăzute de la pct. D.1.1 la D.1.8, dacă se încadrează în categoria celor prevăzute la punctele D.2.1 sau D.2.2 şi numai cu acceptul scris al acestora.

F.5. Casa teritorială de pensii va elibera bilete pentru beneficiarii aflaţi în evidenţa acesteia, inclusiv pentru beneficiarii cu domiciliul în judeţul respectiv ai căror angajatori îşi au sediul central în altă localitate.

F.6. Biletele de tratament balnear vor fi repartizate la complexele administrate de S.C. Tratament Balnear şi Recuperare a Capacităţii de Muncă “T.B.R.C.M." SA, la care CNPP este acţionar unic. în completare, după epuizarea acestora, se vor repartiza bilete la celelalte unităţi de tratament balnear, cu care CNPP are încheiate contracte.

F.7. în cazul pierderii, deteriorării, distrugerii sau furtului biletului de tratament balnear, casa teritorială de pensii va elibera un duplicat, pe care se va menţiona că înlocuieşte biletul iniţial, în baza unei cereri şi a unei declaraţii pe propria răspundere a titularului, din care să rezulte pierderea, furtul, deteriorarea sau distrugerea acestuia, după caz.

Concomitent cu eliberarea duplicatului, se va proceda la anularea exemplarului 3 al biletului pierdut, furat, deteriorat sau distrus.

Casa teritorială de pensii va comunica societăţii prestatoare de servicii de tratament balnear, precum şi Casei Naţionale de Pensii Publice seria şi numărul biletului pierdut, furat, deteriorat sau distrus.

F.8. Rubrica “având calitatea de....” din biletul de tratament va fi completată înscriindu-se punctul şi subpunctul din prezentele norme în care se încadrează beneficiarul (pct. D.1.1 - D.1.8, respectiv D.2.1 - D.2.7).

F.9. în situaţia în care beneficiarii drepturilor de pensie şi/sau a indemnizaţiilor prevăzute de legi speciale, îşi schimbă domiciliul sau reşedinţa, în adresa de transfer a casei teritoriale de pensii se va specifica dacă titularul dosarului a beneficiat de bilet de tratament în cursul anului.

F.10. în situaţia în care persoana care a solicitat un bilet de tratament balnear (pensionar, asigurat etc.) şi căreia i-a fost aprobată cererea, nu s-a prezentat la casa teritorială de pensii pentru ridicarea biletului de tratament şi nu a anunţat, în prealabil, despre acest fapt, compartimentul gestiune bilete tratament, biletul repartizat poate fi eliberat următorului solicitant, fiind considerat disponibil, cu 10 zile înainte de începerea seriei.

F.11. în cazul pensionarilor pentru limită de vârstă care sunt angajaţi cu contract individual de muncă, îşi desfăşoară activitatea în funcţii elective sau care sunt numite în cadrul autorităţii executive, legislative sau judecătoreşti ori beneficiază de drepturi de pensie din alte sisteme neintegrate sistemului public de pensii, se va lua în considerare numai calitatea de pensionar al sistemului public de pensii, în vederea stabilirii contribuţiei. Aceleaşi prevederi se aplică şi pensionarilor beneficiari de pensie de invaliditate gradul III.

F.12. în înţelesul prezentelor criterii, în cuantumul total net al drepturilor de pensie în funcţie de care se stabileşte contribuţia individuală nu sunt incluse: indemnizaţia acordată în baza unor legi speciale, sumele acordate cu titlu de drepturi restante, indemnizaţia de însoţitor în cazul pensionarilor încadraţi în gradul I de invaliditate, contribuţia de asigurări sociale de sănătate şi impozitul pe pensie.

F.13. în cazul în care contribuţia individuală calculată depăşeşte preţul integral al biletului de tratament balnear, persoana îndreptăţită plăteşte preţul integral al acestuia.

F.14. Biletul de tratament se eliberează după cum urmează:

1.    personal titularului;

2.    persoanei îndreptăţite să însoţească copilul minor beneficiar de pensie de urmaş;

3.    însoţitorului pensionarului de invaliditate gradul I;

4.    asistentului personal al persoanei cu handicap;

5.    persoanei care însoţeşte persoana cu handicap, dacă aceasta din urmă nu are asistent personal, în situaţia în care titularul nu se poate prezenta pentru ridicarea biletului.

Biletul de tratament se poate elibera, în cazuri excepţionale, unei alte persoane, desemnate de către titular pe bază de procură autentificată, din care să rezulte ca mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.
Biletul de tratament se poate elibera şi soţului persoanei beneficiare, în baza actelor de identitate ale soţilor şi a certificatului de căsătorie.

F15. Pentru a se putea înscrie în vederea obţinerii unui bilet de tratament, potenţialul beneficiar poate depune la sediul casei teritoriale de pensii doar cererea, urmând ca restul documentelor să fie ataşate la momentul eliberării biletului.